Aş fi putut să te cunosc în vremea
Când eu mai aveam suflet si tu mai aveai dinţi
Aş fi devenit cu blândeţe
Femeia gravidă în şapte luni
Care te aşteaptă acasă
Pe când tu întrebi prin baruri
Fete arogante
Unde locuiesc şi dacă au un prieten
Sau mai mulţi
Şi le arăţi bricheta ta cu o femeie
Goală
Dar aşa ne examinăm ca doi invalizi
Si ne bucurăm fiecare.
dermatograful pe ochii albaştri
ai băieţilor îmi frânge inima
cum ai rupe o unghie în tastatură
ceva la hainele negre vintage
în care par văduve fără regret
ceva în gesturile pripite
pe care le au când cer o ţigară mentolată
ceva în zâmbetul ascuţit
wilkinson sword
îmi închipui că miros a octombrie
în cimitirul central
şi-a chopin vodka
ca ville valo, jared leto, gerard way
atâtea regine
a căror tinereţe se scorojeşte
ca un tapet cu iederă
în holul unui
pub goth
vorbim despre zei pe cursa specială
şi am ajuns la concluzia unanimă
că Hefaistos e cel mai hater
şi micul Hermes nu-i decat un pothead gay
(aripi la picioare?)
ne folosim frazele de duminică pe cursa specială
şi nimeni, nimeni
nu se retrage într-un colt cu Radio Guerilla
sau carti de self help
şi la fiecare curba
simtim cum dospeste in noi luminos
un cub portocaliu
cu fonturi albe
Iar în vitrină trona
Părul lui Sadoveanu
(Soundtrack: Amazing al Innei
Dintr-un radio
Gen anii 40)
Parcursesem sase kilometri pe sub
Tei haşuraţi de căldură
Şi acolo era meşa gri
O blana de comunitar
Si ca pe-o javră bătrână
Aş fi vrut s-o iau acasă
Să-i redau licărul de apa şi supleţea
Dar m-am întors şi am plecat
Cum as fi facut si-n bunul nostru
Hajongard
Pe culoarele corporaţiei miroase-a patiserie şi clor
Femei fondante pe tocuri vertiginoase
Vorbesc in băi la telefon câte un sfert de ceas
Cu prieteni care nu le-au cerut încă de nevastă
Dar o vor face o nu nici vorbă că n-o vor face
Silite sa iasă de câte ori o nevoie firească
Aduce vreo colegă în perimetru
Afară mai încolo de şantier
Câmp cu oi gri
E soare astăzi şi e bine
Christos era răstignit între cireşe crude
aproape de strada Vrabiei
autobuzele ridicau discrete trombe de praf
cosmopolit. era amiază
Ioan, cel mai iubit dintre discipoli,
calătorea cu griji adminstrative spre
piaţa Mărăşti. ferestrele sclipeau
căldura ne reducea pe toţi la o tăcere
lipicioasă. duminica se aşternea la drum
femeia, spune Zorba, nu are nevoie
decât de o mână pe sân
şi vei zice aşa e
ştii şi tu că are dreptate
dar dacă ţi-aş răspunde că
în fiecare secundă îmi înmugureşte un sân nou
că-l simt cum împinge borangicul posibilităţii
că mă simt ca un fagure întors pe dos
ce ai mai spune
de unde mâini pentru atâţia sâni
treziţi la curiozitate
atâţia poeţi atâtea facturi
atâtea apartamente închiriate la preţuri de nimic
cu încă trei- patru ca tine
atâtea vinuri băute cu greii şi marii
atâta scolioză şi atâta miopie
atâtea burse şi atâtea bloguri
atâtea cărţi citite pentru că pentru când
atâtea reţete compensate de anxiolitice
atâtea seri în care îţi bagi pula în ea cultură
şi te gândeşti la faianţă şi lambriuri
poate că berea asta o să te vindece
poate că berea de după berea asta o sa te vindece
poate că nici nu ai nimic
şi asta ţi-e problema
Intrarea Annei Javaneza în biserica de oase
Se făcu fără alt zgomot
Decât lipăitul paşilor ei goi,
Al tălpilor , de parcă ar fi apăsat-o încă
Sarica femeii dintre coapsele căreia
Ţâşnise – neobrăzată ca maimuţa
Ucisă de bretonii.
Pictorul privea din uşă,
Cicatrice pe soarele verde.
O nouă pietă ar fi trebuit
Să mulgă din ugerele pânzei
Cu ei doi: curva cu etichetă la gât
Şi christul maori.
Intrarea Annei Javaneza în biserica de oase
Se petrecu fără şuieratul bârfei,
Insinuant ca vântul de plajă
Care-i ridica rochia pe la spate, făcând-o să râdă;
zâmbeau mereu
a fost un moment la McDonalds
în Bucureşti când am simţit din nou lucrurile
ne zâmbeam cu falca umflată de chiflă
de parcă n-am fi fost nişte miraje amicale
şi m-am gândit că I’m lovin’ it
(filmarea spune tot despre acea dimineaţă)
firavi, prost-dormiţi şi lacomi
nu eram minunaţi?
